Fiindcă, de data aceasta, am să trimet toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pămîntul.
TSK
TSK · Iov 9:4
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Eu voi împietri inima Egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Şi Faraon şi toată oastea lui, carăle şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.
Iată că Dumnezeu şi preoţii Lui sînt cu noi, în fruntea noastră, şi avem şi trîmbiţele răsunătoare ca să sunăm din ele împotriva voastră. Copii ai lui Israel! nu faceţi război împotriva Domnului, Dumnezeului părinţilor voştri, căci nu veţi avea nicio izbîndă!``
Îmi va rămînea măcar această mîngîiere, această bucurie în durerile cu cari mă copleşeşte: că niciodată n'am călcat poruncile Celui Sfînt.
şi de ţi-ar descoperi tainele înţelepciunii Lui, ale înţelepciunii Lui nemărginite, ai vedea atunci că nu-ţi răsplăteşte totuş după fărădelegea ta.
Ce! împotriva lui Dumnezeu îţi îndrepţi tu mînia, şi-ţi ies din gură cuvinte ca acestea?
Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni; şi este puternic prin tăria priceperii Lui.
Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu, şi un glas de tunet ca al Lui?
Cît de multe sînt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pămîntul este plin de făpturile Tale.
Ferice de omul care se teme necontenit, dar cel ce-şi împietreşte inima cade în nenorocire. -
,,Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! -Un ciob dintre cioburile pămîntului! -Oare lutul zice el celui ce -l făţuieşte: ,Ce faci?` Şi lucrarea ta zice ea despre tine: ,El n'are mîni?`
După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi -a venit iarăş mintea la loc. Am binecuvîntat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte vecinic, Acela a cărui stăpînire este vecinică, şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam.
Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; şi nu lasă nepedepsit pe cel rău. Domnul umblă în furtună şi în vîrtej, şi norii sînt praful picioarelor Lui.
Sau vrem să întărîtăm pe Domnul la gelozie? Sîntem noi mai tari decît El?
şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui,
Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decît cerem sau gîndim noi,