Israel a văzut mîna puternică, pe care o îndreptase Domnul împotriva Egiptenilor. Şi poporul s'a temut de Domnul, şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise.
TSK
TSK · Iosua 4:14
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise. Numai Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine, cum a fost cu Moise!
Samuel a strigat către Domnul, şi Domnul a trimes chiar în ziua aceea tunete şi ploaie. Tot poporul a avut o mare frică de Domnul şi de Samuel.
Fiii proorocilor cari erau în faţa Ierihonului, cînd l-au văzut, au zis: ,,Duhul lui Ilie a venit peste Elisei.`` Şi i-au ieşit înainte, şi s'au închinat pînă la pămînt înaintea lui.
În Iuda, deasemenea, mîna lui Dumnezeu a lucrat şi le -a dat o singură inimă ca să -i facă să împlinească porunca împăratului şi a căpeteniilor, după cuvîntul Domnului.
El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să -L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.