care Îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor pînă la al treilea şi al patrulea neam!``
TSK
TSK · Levitic 6:7
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Cu viţelul acesta să facă întocmai cum a făcut cu viţelul adus ca jertfă de ispăşire; să facă la fel. Astfel să facă preotul ispăşire pentru ei, şi li se va ierta.
Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea jertfei de mulţămire, şi s'o ardă pe altar, şi ea va fi de un miros plăcut Domnului. Astfel va face preotul ispăşirea pentru omul acesta, şi i se va ierta.
Astfel va face preotul pentru omul acela ispăşirea păcatului pe care l -a făcut faţă de unul din aceste lucruri, şi i se va ierta. Cealaltă parte care va mai rămînea din darul acesta, să fie a preotului, ca şi la darul de mîncare.``
să aducă preotului ca jertfă pentru vină un berbece fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta. Şi preotul să facă pentru el ispăşirea greşelii pe care a făcut -o fără să ştie; şi i se va ierta.
Dar dacă cel rău se întoarce dela toate păcatele pe cari le -a săvîrşit, şi păzeşte toate legile Mele şi face ce este drept şi plăcut, va trăi negreşit, nu va muri.
Dimpotrivă cînd zic celui rău: ,Vei muri!` -dacă se întoarce dela păcatul lui şi face ce este bine şi plăcut,
Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea, şi treci cu vedera păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mînia pe vecie, ci Îi place îndurarea!
Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.