Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: ,,Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie,
TSK
TSK · Luca 5:21
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
şi puneţi -i în faţă doi oameni de nimic, cari să mărturisească astfel împotriva lui: ,Tu ai blestemat pe Dumnezeu şi pe împăratul!` Apoi scoateţi -l afară, împroşcaţi -l cu pietre, şi să moară.``
Să fie ca pleava luată de vînt, şi să -i gonească îngerul Domnului!
Dar la Tine este iertare, ca să fii temut.
Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.
La Domnul, Dumnezeul nostru, însă, este îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit!
El va avea iarăş milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.
Atunci marele preot şi -a rupt hainele, şi a zis: ,,A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui.
Într'una din zile, Isus învăţa pe noroade. Nişte Farisei şi învăţători ai Legii, cari veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece.
Iudeii I-au răspuns: ,,Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentrucă Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.``
Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care -i socoteşte neprihăniţi!