Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să -i fac un ajutor potrivit pentru el.``
TSK
TSK · Maleahi 2:14
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Bătrînii Galaadului au zis lui Iefta: ,,Domnul să ne audă, şi să judece, dacă nu vom face ce spui.``
care părăseşte pe bărbatul tinereţei ei, şi uită legămîntul Dumnezeului ei.
Şi pentruce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sînul unei necunoscute?
Gustă viaţa cu nevasta, pe care o iubeşti, în tot timpul vieţi tale deşerte, pe care ţi -a dat -o Dumnezeu supt soare, în această vreme trecătoare; căci aceasta îţi este partea în viaţă, în mijlocul trudei cu care te osteneşti supt soare.
căci Domnul te cheamă înapoi ca pe o femeie părăsită şi cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinereţă, care a fost izgonită, zice Dumnezeul tău.``
Vor fi daţi de ruşine, căci săvîrşesc astfel de urîciuni; nu roşesc, şi nu ştiu de ruşine; de aceea, vor cădea împreună cu ceice cad, şi vor fi răsturnaţi, cînd îi voi pedepsi, zice Domnul.``
Atunci ei au zis lui Ieremia: ,,Domnul să fie un martor adevărat şi credincios împotriva noastră, dacă nu vom face tot ce-ţi va porunci Domnul, Dumnezeul tău, să ne spui!
Ascultaţi, voi popoare toate! Ia aminte, pămîntule, şi ce este pe el! Domnul Dumnezeu să fie martor împotriva voastră, Domnul care este în Templul Lui cel sfînt!
Nu ne -a dat Unul singur Dumnezeu suflarea de viaţă şi ne -a păstrat -o? Şi ce cere acel Unul singur? Sămînţă dumnezeiască! Luaţi seama dar în mintea voastră, şi niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinereţa lui!
Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?`` Dar voi întrebaţi: ,,Cu ce Te-am înşelat?`` Cu zeciuielile şi darurile de mîncare.