Să lucrezi şase zile; dar a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit cu moartea.
TSK
TSK · Marcu 2:24
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Cînd erau copiii lui Israel în pustie, au găsit pe un om strîngînd lemne în ziua Sabatului.
Ferice de omul care face lucrul acesta, şi de fiul omului care rămîne statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu -l pîngărească, şi stăpînindu-şi mîna, ca să nu facă nici un rău!
Şi pe străinii, care se vor lipi de Domnul ca să -I slujească, şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu -l pîngărească, şi vor stărui în legămîntul Meu,
şi spune-le: ,Ascultaţi Cuvîntul Domnului, împăraţi ai lui Iuda, tot Iuda, şi toţi locuitorii Ierusalimului, cari intraţi pe aceste porţi!``
Fariseii, cînd au văzut lucrul acesta, I-au zis: ,,Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului.``
Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.
Cărturarii şi Fariseii, cînd L-au văzut mîncînd cu vameşii şi cu păcătoşii, au zis ucenicilor Lui: ,,De ce mănîncă El şi bea cu vameşii şi cu păcătoşii?``