Şi chiar a zecea parte de va mai rămînea din locuitori, vor fi nimiciţi şi ei la rîndul lor. Dar, după cum terebintul şi stejarul îşi păstrează butucul din rădăcină, cînd sînt tăiaţi, tot aşa, o sămînţă sfîntă se va naşte iarăş din poporul acesta.``
TSK
TSK · Matei 24:22
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Isaia 6:13
TSK
Zaharia 13:8
TSK
În toată ţara, zice Domnul, două treimi vor fi nimicite, vor pieri, iar cealaltă treime va rămînea.
Matei 22:14
TSK
Căci mulţi sînt chemaţi, dar puţini sînt aleşi.``
Matei 24:31
TSK
El va trimete pe îngerii Săi cu trîmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vînturi, dela o margine a cerurilor pînă la cealaltă.
Luca 18:7
TSK
Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, cari strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?
Romani 11:25
TSK
Fraţilor, pentruca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într'o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor.