TSK · Naum 3:6

Tu tot m'ai cufunda în mocirlă, de s'ar scîrbi pînă şi hainele de mine!

Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.

Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic: ,Acesta este omul care făcea să se cutremure pămîntul, şi zguduia împărăţiile,

Mi -a sfărîmat dinţii cu pietre, m'a acoperit cu cenuşă.

Iată dar cetatea aceea veselă, care stătea plină de încredere, şi zicea în inima ei: ,Eu şi niciuna afară de mine!` Vai! Cum s'a prefăcut în pustiu şi în culcuş de fiare! Toţi cei ce trec pe lîngă ea fluieră şi arată cu mîna!``

Iată, vă voi nimici sămînţa, şi vă voi arunca balega în faţă, balega vitelor pe cari le jertfiţi, şi veţi fi luaţi împreună cu ele.

Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osîndiţi la moarte; fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.

pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi pe de alta, v'aţi făcut părtaşi cu aceia cari aveau aceeaş soartă ca voi.