Sanhalat, Horonitul, şi Tobia, slujitorul Amonit, cînd au auzit lucrul acesta, nu le -a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.
TSK
TSK · Neemia 6:1
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Marele preot Eliaşib s'a sculat împreună cu fraţii săi, preoţii, şi au zidit poarta oilor. Au sfinţit -o, şi i-au pus uşile; au sfinţit -o dela turnul Mea, pînă la turnul lui Hananeel.
Ioiada, fiul lui Paseah, şi Meşulam, fiului lui Besodia, au dres poarta cea veche. Au acoperit -o cu scînduri, şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.
Am zidit zidul, care a fost isprăvit pretutindeni pînă la jumătate din înălţimea lui. Şi poporul lucra cu inimă.
Să ştii dar, şi să înţelelgi, că dela darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pînă la Unsul (Mesia), la Cîrmuitorul, vor trece şapte săptămîni; apoi timp de şasezeci şi două de săptămîni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strîmtorare.