Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu, Tu îmi îndrepţi sorţul meu.
TSK
TSK · Psalmi 142:5
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Îmi întorc rău pentru bine: mi-au lăsat sufletul pustiu.
Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. -
Căci mi-ai izbăvit sufletul dela moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii.
Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stînca inimii mele şi partea mea de moştenire.
Pentrucă zici: ,,Domnul este locul meu de adăpost!`` şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare,
M'am uitat apoi la toate asupririle cari se fac supt soare; şi iată că cei apăsaţi varsă lacrămi, şi nu este nimeni să -i mîngîie! Ei sînt pradă sîlniciei asupritorilor lor, şi n'are cine să -i mîngîie!
,,Iată că vine ceasul, şi a şi venit, cînd veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sînt singur, căci Tatăl este cu Mine.