Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurămîntul pe care l -a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v'a scos Domnul cu mîna Lui puternică, şi v'a izbăvit din casa robiei, din mîna Lui Faraon, împăratul Egiptului.
TSK
TSK · Psalmi 44:4
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
am trimes înaintea voastră viespe bondărească, şi i -a izgonit dinaintea voastră, ca pe cei doi împăraţi ai Amoriţilor: nu cu sabia, nici cu arcul tău.
Totuş, Dumnezeu este Împăratul meu, care din vremuri străvechi dă izbăviri în mijlocul acestei ţări.
El a arătat poporului Său puterea lucrărilor Lui, căci le -a dat moştenirea neamurilor.
Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru: El ne mîntueşte!
El a venit, a apucat -o de mînă, a ridicat -o în sus, şi au lăsat -o frigurile. Apoi ea a început să le slujească.
Cînd a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat, şi i -a zis: ,,Duh mut şi surd, îţi poruncesc să ieşi afară din copilul acesta, şi să nu mai intri în el.``