TSK

TSK · Apocalipsa 11:1

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Au pornit din Haţerot, şi au tăbărît la Ritma.

În anul al douăzeci şi cincilea al robiei noastre, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la patrusprezece ani după dărîmarea cetăţii, tocmai în ziua aceea, a venit mîna Domnului peste mine, şi m'a strămutat în ţara lui Israel.

Am ridicat ochii şi m'am uitat, şi iată că era un om care ţinea în mînă o funie de măsurat.

Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi sîntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: ,,Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.``

fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.

Voi însă sînteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor , pe care Dumnezeu Şi l-a cîştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întunerec la lumina Sa minunată;

Îngerul, care vorbea cu mine, avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei.