Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.
TSK
TSK · Romani 3:22
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
N'a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucît le -a curăţit inimile prin credinţă.
Căci ce zice Scriptura? ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s'a socotit ca neprihănire.``
Deci, fiindcă sîntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (Sau: Să avem.) pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
Deci ce vom zice? Neamurile, cari nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă;
Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu -l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?
Tot aşa şi ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i -a fost socotită ca neprihănire.``
şi să fiu găsit în El, nu avînd o neprihănire a mea, pe care mi -o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.
Astfel s'a împlinit Scriptura care zice: ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s'a socotit ca neprihănire``; şi el a fost numit ,,prietenul lui Dumnezeu.``