TSK

TSK · Tit 1:8

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

David sfîrşise de vorbit cu Saul. Şi de atunci sufletul lui Ionatan s'a alipit de sufletul lui David, şi Ionatan l -a iubit ca pe sufletul din el.

Cînd a auzit Hiram cuvintele lui Solomon, a avut o mare bucurie, şi a zis: ,,Binecuvîntat să fie astăzi Domnul, care a dat lui David un fiu înţelept, drept căpetenie a acestui mare popor!``

Amos 5:15 TSK

Urîţi răul şi iubiţi binele, faceţi să domnească dreptatea la poarta cetăţii; şi poate că Domnul, Dumnezeul oştirilor, va avea milă de rămăşiţele lui Iosif.

Voi sînteţi martori, şi Dumnezeu deasemenea, că am avut o purtare sfîntă, dreaptă şi fără prihană faţă de voi, cari credeţi.

Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.

Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr'o inimă curată.

Tit 2:7 TSK

şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie,

Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Celce L -a născut, iubeşte şi pe cel născut din El.