TSK

TSK · Zaharia 3:1

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcîiul.``

Exod 3:2 TSK

Îngerul Domnului i S'a arătat într'o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s'a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc.

În vremea aceea, Domnul a despărţit seminţia lui Levi, şi i -a poruncit să ducă chivotul legămîntului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să -I slujească, şi să binecuvînteze poporul în Numele Lui; lucru pe care l -a făcut pînă în ziua de azi.

Oamenii din Bet-Şemeş au zis: ,,Cine poate sta înaintea Domnului, înaintea acestui Dumnezeu sfînt? Şi la cine trebuie să se suie chivotul, dacă se depărtează dela noi?``

Acum, fiilor, nu mai staţi nepăsători; căci voi aţi fost aleşi de Domnul ca să staţi în slujbă înaintea Lui, să fiţi slujitorii Lui, şi să -I aduceţi tămîie.

Ezra 5:2 TSK

Atunci Zorobabel, fiul lui Şealtiel, şi Iosua, fiul lui Ioţadac, s'au sculat şi au început zidirea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim. Şi împreună cu ei erau şi proorocii lui Dumnezeu cari -i ajutau.

Iov 2:1 TSK

Fiii lui Dumnezeu au venit într'o zi de s'au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s'a înfăţişat înaintea Domnului.

Pe vrăjmaşul meu pune -l supt stăpînirea unui om rău, şi un pîrîş să stea la dreapta lui!

ei vor fi în Locaşul Meu cel sfînt ca slugi, vor păzi porţile casei şi vor face slujbă în casă; vor junghia pentru popor vitele rînduite pentru arderile de tot şi pentru celelalte jertfe, şi vor sta înaintea lui ca să -i slujească.

Osea 12:4 TSK

S'a luptat cu îngerul, şi a fost biruitor, a plîns şi s'a rugat de el. Iacov l -a întîlnit la Betel, şi acolo ne -a vorbit Dumnezeu.

Zorobabel, fiul lui Şealtiel, Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi toată rămăşiţa poporului, au ascultat glasul Domnului, Dumnezeului lor, şi cuvintele proorocului Hagai, fiindcă Domnul, Dumnezeul lor, îl trimesese. Şi poporul s'a temut de Domnul.

Am întrebat: ,,Ce înseamnă caii aceştia, domnul meu?`` Şi îngerul care vorbea cu mine mi -a zis: ,,Îţi voi arăta ce înseamnă caii aceştia!``

Am întrebat îngerul, care vorbea cu mine: ,,Ce înseamnă coarnele acestea?`` Şi el mi -a zis: ,,Acestea sînt coarnele, cari au risipit pe Iuda, pe Israel şi Ierusalimul.``

Ascultă dar, Iosua, mare preot, tu şi tovarăşii tăi de slujbă, cari stau înaintea ta-căci aceştia sînt nişte oameni cari vor sluji ca semne. -Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla.

Iată, voi trimete pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care -L căutaţi: Solul legămîntului, pe care -L doriţi; iată că vine, -zice Domnul oştirilor. -

Domnul a zis: ,,Simone, Simone, Satana v'a cerut să vă cearnă ca grîul.

Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentrucă protivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.