Să iei untdelemnul pentru ungere, să i -l torni pe cap, şi să -l ungi.
TSK
TSK · 2 Imparati 9:3
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.
,,Mîne, la ceasul acesta, îţi voi trimete un om din ţara lui Beniamin, şi să -l ungi drept căpetenie a poporului Meu Israel. El va scăpa poporul Meu din mîna Filistenilor; căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentrucă strigătul lui a ajuns pînă la Mine.``
Samuel a zis lui Saul: ,,Pe mine m'a trimes Domnul să te ung împărat peste poporul Lui, peste Israel: Ascultă dar ce zice Domnul.
Samuel a zis: ,,Cum să mă duc? Saul are să afle, şi mă va ucide.`` Şi Domnul a zis: ,,Să iei cu tine un viţel, şi să zici: ,Vin să aduc o jertfă Domnului.`
Să ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel; şi să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca prooroc în locul tău.
Prin voia lui Dumnezeu, şi spre perzarea lui a venit Ahazia la Ioram. Cînd a ajuns, a ieşit cu Ioram să se ducă înaintea lui Iehu, fiul lui Nimşi, pe care -l unsese Domnul, ca să peardă casa lui Ahab.
Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau voivozii porunci drepte.
În al doilea an al domniei lui Nebucadneţar, Nebucadneţar a avut nişte visuri. Duhul îi era turburat, şi i -a perit somnul.
Împărate, Dumnezeul cel Prea Înalt dăduse tatălui tău Nebucadneţar: împărăţie, mărime, slavă şi strălucire;
Iată, Eu vă trimet ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii, şi fără răutate ca porumbeii.