Dimineaţa, Faraon s'a turburat, şi a trimes să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le -a istorisit visurile lui. Dar nimeni n'a putut să le tîlmăcească lui Faraon.
TSK
TSK · Daniel 2:11
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.
Şi vrăjitorii au zis lui Faraon: ,,Aici este degetul lui Dumnezeu!`` Dar inima lui Faraon s'a împietrit, şi n'a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.
Să nu pîngăriţi deci ţara în care veţi merge să locuiţi, şi în mijlocul căreia voi locui şi Eu, căci Eu sînt Domnul, care locuieşte în mijlocul copiilor lui Israel.``
Dar ce! Să locuiască Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pămînt? Iată că cerurile, şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde: cu cît mai puţin această casă, pe care am zidit -o eu!
Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru, care locuieşte atît de sus?
Iată, eu şi copiii pe cari mi i -a dat Domnul, sîntem nişte semne şi nişte minuni în Israel, din partea Domnului oştirilor, care locuieşte pe muntele Sionului.
Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este vecinică şi al cărui Nume este sfînt. ,Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sînt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite.
Daniel a răspuns înaintea împăratului, şi a zis: ,,Ce cere împăratul este o taină pe care înţelepţii, cititorii în stele, vrăjitorii şi ghicitorii nu sînt în stare s'o descopere împăratului.
În împărăţia ta este un om, care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi; şi pe vremea tatălui tău, s'au găsit la el lumini, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l -a pus mai mare peste vrăjitori, cititori în stele, Haldei, ghicitori,
Isus S'a uitat ţintă la ei, şi le -a zis: ,,La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sînt cu putinţă.``
Şi Cuvîntul S'a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. -
Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvîntul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.
Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: ,,Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuş va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.