TSK

TSK · Daniel 3:4

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع

Logofeţii împăratului au fost chemaţi în vremea aceea, în a douăzeci şi treia zi a lunii a treia, adică luna Sivan, şi au scris, după tot ce a poruncit Mardoheu, Iudeilor, căpeteniilor oştirii, dregătorilor şi mai marilor celor o sută douăzeci şi şapte de ţinuturi aşezate de la India la Etiopia, fiecărui ţinut după scrierea lui, fiecărui popor după limba lui, şi Iudeilor după scrierea şi limba lor.

Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: ,Iată Dumnezeul vostru!

,,Nebucadneţar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, cari locuiesc pe tot pămîntul: Să aveţi multă pace!

După aceea, împăratul Dariu a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile, cari locuiau în toată împărăţia: ,,Pacea să vă fie dată din belşug!

Mica 6:16 TSK

Căci ei păzesc toate orînduirile lui Omri, şi lucrează tocmai cum a lucrat casa lui Ahab, şi umblă după sfaturile lor, de aceea te voi face de pomină, îţi voi face locuitorii de batjocură, şi veţi purta ocara poporului Meu.