TSK

TSK · Exod 29:9

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع

Aaron şi fiii săi să -l pregătească în cortul întîlnirii, dincoace de perdeaua care este înaintea chivotului mărturiei, pentru ca să ardă de seara pînă dimineaţa înaintea Domnului. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii lor, şi pe care copiii lui Israel vor trebui s'o ţină.

Fiilor lui Aaron să le faci tunici, să le faci brîne, şi să le faci scufii, spre cinste şi podoabă.

şi să -i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de preoţi. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururea dreptul preoţiei, printre urmaşii lor.``

Timp de şapte zile, să nu ieşiţi de loc din uşa cortului întîlnirii, pînă se vor împlini zilele pentru închinarea voastră în slujba Domnului; căci şapte zile se vor întrebuinţa pentru închinarea voastră în slujba Domnului.

V'a lăsat să vă apropiaţi de El, pe tine, şi pe toţi fraţii tăi, pe copiii lui Levi, şi acum mai voiţi şi preoţia!

Acesta este un semn de aducere aminte pentru copiii lui Israel, pentru ca niciun străin, care nu este din neamul lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămîie înaintea Domnului, şi să nu i se întîmple ca lui Core şi cetei lui, după cum spusese Domnul prin Moise.

Acesta va fi pentru el şi pentru sămînţa lui după el legămîntul unei preoţii vecinice, pentrucă a fost plin de rîvnă pentru Dumnezeul lui şi a făcut ispăşire pentru copiii lui Israel.``

Mica acesta avea o casă a lui Dumnezeu; a făcut un efod şi terafimi, şi a sfinţit pe unul din fiii lui ca preot.

Evrei 5:4 TSK

Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.

Dacă, dar, desăvîrşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia Leviţilor, -căci supt preoţia aceasta a primit poporul Legea-ce nevoie mai era să se ridice un alt preot ,,după rînduiala lui Melhisedec``, şi nu după rînduiala lui Aaron?