Şapte zile să locuiţi în corturi; toţi băştinaşii din Israel să locuiască în corturi,
TSK
TSK · Osea 12:10
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.
Dar iată că un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel, trimes de cuvîntul Domnului, tocmai pe cînd stătea Ieroboam la altar să ardă tămîie.
Ilie, Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: ,,Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sînt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decît după cuvîntul meu.``
El a răspuns: ,,Am fost plin de rîvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legămîntul Tău, au sfărîmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!``
I-ai îngăduit astfel mulţi ani, le-ai dat înştiinţări prin Duhul tău, prin prooroci, şi tot n'au luat aminte. Atunci i-ai dat în mînile unor popoare străine.
în vremea aceea Domnul a vorbit lui Isaia, fiul lui Amoţ, şi i -a zis: ,,Du-te, desleagă-ţi sacul de pe coapse şi scoate-ţi încălţămintea din picioare!`` El a făcut aşa, a umblat gol şi desculţ.
,,Aşa mi -a vorbit Domnul: ,Du-te de cumpără-ţi un brîu de in, şi pune -l în jurul coapselor tale; dar să nu -l moi în apă!`
Să spargi apoi vasul, supt ochii oamenilor cari vor merge cu tine.
,,Şi tu, fiul omului, ia o cărămidă, pune -o înaintea ta, şi sapă pe ea cetatea Ierusalimului.
Eu am zis: ,,Ah! Doamne, Dumnezeule! Ei zic despre mine: ,,Omul acesta face într'una la pilde!``
Domnul mi -a zis: ,,Du-te iarăş, şi iubeşte o femeie iubită de un ibovnic, şi preacurvă; iubeşte -o cum iubeşte Domnul pe copiii lui Israel, cari se îndreaptă spre alţi dumnezei şi cari iubesc turtele de stafide!``
După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrînii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii.
,,În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrînii voştri vor visa visuri!
Şi ca să nu mă umflu de mîndrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi -a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împedece să mă îngîmf.