TSK

TSK · Ieremia 21:12

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع

Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mînie, şi vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.

David a împărăţit peste Israel, şi făcea judecată şi dreptate la tot poporul lui.

(Un psalm al lui Solomon.) Dumnezeule, dă judecăţile Tale împăratului, şi dă dreptatea Ta fiului împăratului!

-,,Pînă cînd veţi judeca strîmb, şi veţi căuta la faţa celor răi? -

În fiecare dimineaţă voi nimici pe toţi cei răi din ţară, ca să stîrpesc din cetatea Domnului pe toţi ceice săvîrşesc nelegiuirea.

Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi!

Vai de tine, ţară, al cărei împărat este un copil, şi ai cărei voivozi benchetuiesc de dimineaţă!

Omul tare va fi ca un cîlţ, şi lucrarea lui ca o scînteie; amîndoi vor arde împreună, şi nimeni nu -i va stinge.

Isaia a zis atunci: ,,Ascultaţi totuş, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai obosiţi şi pe a Dumnezeului meu?

Vai de cei ce se pogoară în Egipt după ajutor, se bizuiesc pe cai şi se încred în mulţimea carălor şi în puterea călăreţilor, dar nu privesc spre Sfîntul lui Israel, şi nu caută pe Domnul!

,,Deaceea aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor: ,Pentrucă aţi zis lucrul acesta, iată, Cuvîntul Meu îl fac foc în gura ta, şi poporul acesta lemne, ca să -i ardă focul acesta.

,,De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Iată, mînia şi urgia Mea se vor vărsa peste locul acesta, peste oameni şi dobitoace, peste copacii de pe cîmp şi peste roadele pămîntului; şi va arde, şi nu se va stinge.``

Apoi Eu însumi voi lupta împotriva voastră, cu mîna întinsă şi cu braţ tare, cu mînie, urgie, şi mare supărare.

Aşa vorbeşte Domnul: ,Faceţi dreptate şi judecată; scoateţi pe cel asuprit din mînile asupritorului; nu chinuiţi pe străin, pe orfan şi pe văduvă; nu apăsaţi, şi nu vărsaţi sînge nevinovat în locul acesta!

,,Iată vin zile, zice Domnul, cînd voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară.

Poate că se vor smeri cu rugăciuni înaintea Domnului, şi se vor întoarce fiecare dela calea sa cea rea. Căci mare este mînia şi urgia, cu care a ameninţat Domnul pe poporul acesta!``

Domnul Şi -a sleit urgia, Şi -a vărsat mînia aprinsă; a aprins în Sion un foc, care -i mistuie temeliile.

,,Fiul omului, casa lui Israel a ajuns pentru Mine ca nişte sgură; toţi sînt aramă, cositor, fer, plumb, în cuptorul de topit; au ajuns nişte sgură de argint.

Ca să-Mi arăt urgia, ca să Mă răzbun, i-am vărsat sîngele pe stînca goală, pentruca să nu fie acoperit.

Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să -i izbăvească, în ziua mîniei Domnului; ci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Lui, căci va nimici deodată pe toţi locuitorii ţării.

,,Aşa a vorbit Domnul oştirilor: ...Faceţi cu adevărat dreptate, şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul.

Luca 1:69 TSK

Şi ne -a ridicat o mîntuire puternică (Greceşte: un corn de mîntuire.) în casa robului Său David,

El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să -L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.