voi locui în mijlocul copiilor lui Israel, şi nu voi părăsi pe poporul Meu Israel.``
TSK
TSK · Ieremia 51:5
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.
Căci sîntem robi, dar Dumnezeu nu ne -a părăsit în robia noastră. A îndreptat spre noi bunăvoinţa împăraţilor Perşilor şi ei ne-au dat o nouă putere de viaţă, ca să putem zidi Casa Dumnezeului nostru, şi să -i dregem dărîmăturile, făcîndu-ne astfel rost de un loc de adăpost în Iuda şi la Ierusalim.
Ţine minte aceste lucruri, Iacove, şi tu, Israele, căci eşti robul Meu. Eu te-am făcut, tu eşti robul Meu, Israele, nu Mă uita!
Poate o femeie să uite copilul pe care -l alăptează, şi să n'aibă milă de rodul pîntecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuş Eu nu te voi uita cu niciun chip:
Căci te vei întinde la dreapta şi la stînga, sămînţa ta va cotropi neamurile, şi va locui cetăţile pustii.
De ce să fii ca un om încremenit, ca un viteaz, care nu ne poate ajuta? Şi totuş, Tu eşti în mijlocul nostru, Doamne, şi Numele Tău este chemat peste noi. De aceea nu ne părăsi!``
De aceea le voi răsplăti mai întîi îndoit nelegiuirea şi păcatul lor, pentrucă Mi-au spurcat ţara, pentrucă Mi-au umplut moştenirea cu trupurile moarte ale jertfelor aduse idolilor lor şi cu urîciunile lor.
,,De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor despre prooroci: iată, îi voi hrăni cu pelin, şi le voi da să bea ape otrăvite; căci prin proorocii Ierusalimului s'a răspîndit nelegiuirea în toată ţara.``
,,N'ai băgat de seamă ce zic oamenii aceştia: ,A lepădat Domnul cele două familii, pe cari le alesese?` Atît de mult dispreţuiesc ei pe poporul Meu că nu -l mai privesc ca un popor.
,,În zilele acelea, în vremile acelea, zice Domnul, copiii lui Israel şi copiii lui Iuda se vor întoarce împreună; vor merge plîngînd şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor.
Dar Cel ce este partea lui Iacov nu este ca ei; căci El a întocmit totul, şi Israel este seminţia moştenirii Lui: Domnul oştirilor, este Numele Lui.
El mi -a răspuns: ,,Nelegiuirea casei lui Israel şi Iuda este mare, peste măsură de mare! Ţara este plină de omoruri, şi cetatea este plină de nedreptate; căci ei zic: ,Domnul a părăsit ţara şi Domnul nu vede nimic!`
,,Totuş numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, care nu se poate nici măsura, nici număra; şi de unde li se zicea: ,Nu sînteţi poporul Meu,` li se va zice: ,Copiii Dumnezeului Celui viu!``
Altfel, o desbrac în pielea goală, cum era în ziua naşterii ei, o fac ca o pustie, ca un pămînt uscat, şi o las să moară de sete!
,,Iată, Domnul Dumnezeu are ochii pironiţi peste împărăţia aceasta vinovată, ca s'o nimicesc de pe faţa pămîntului; totuş nu voi nimici de tot casa lui Iacov, zice Domnul.``
Vei da cu credincioşie lui Iacov, şi vei ţinea cu îndurare faţă de Avraam, ce ai jurat părinţilor noştri în zilele de odinioară.`
Domnul va lua în stăpînire pe Iuda, ca partea Lui de moştenire în pămîntul sfînt, şi va alege iarăş Ierusalimul.
În ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, aşa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; şi casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor.