TSK

TSK · Mica 3:2

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع

Împăratul lui Israel a strîns pe prooroci, în număr de aproape patru sute, şi le -a zis: ,,Să merg să lupt împotriva Ramotului din Galaad, sau să mă las?`` Şi ei au răspuns: ,,Suie-te, şi Domnul îl va da în mînile împăratului.``

El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar cinsteşte pe ceice se tem de Domnul. El nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurămînt în paguba lui.

Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc, şi să nu-mi fie scîrbă de cei ce se ridică împotriva Ta?

Cu ce drept călcaţi voi în picioare pe poporul Meu, şi apăsaţi pe săraci?`` zice Domnul, Dumnezeul oştirilor.

Căpeteniile lui sînt în mijlocul lui ca nişte lupi cari îşi sfîşie prada; varsă sînge, pierd sufletele, numai ca să-şi potolească lăcomia de bani.

Amos 4:1 TSK

,,Ascultaţi cuvîntul acesta, juncane din Basan, de pe muntele Samariei, voi cari asupriţi pe cei sărmani, zdrobiţi pe cei lipsiţi, şi ziceţi bărbaţilor voştri: ,Daţi-ne să bem!``

Amos 5:15 TSK

Urîţi răul şi iubiţi binele, faceţi să domnească dreptatea la poarta cetăţii; şi poate că Domnul, Dumnezeul oştirilor, va avea milă de rămăşiţele lui Iosif.

Căpeteniile ei în mijlocul ei sînt nişte lei cari răcnesc; judecătorii ei sînt nişte lupi de seară cari nu mai lasă nici un os pînă dimineaţa.

Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimes după el o solie să -i spună: ,,Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.``

Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M'a urît înaintea voastră.

Atunci toţi au strigat din nou: ,,Nu pe El, ci pe Baraba!`` Şi Baraba era un tîlhar.

Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine,