TSK

TSK · Numeri 20:13

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع
Exod 17:7 TSK

El a numit locul acela ,,Masa şi Meriba`` (Ispită şi ceartă), căci copiii lui Israel se certaseră, şi ispitiseră pe Domnul, zicînd: ,,Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este?``

Despre Levi a zis: ,Tumim şi urim au fost încredinţaţi bărbatului sfînt, Pe care l-ai ispitit la Masa, Şi cu care Te-ai certat la apele Meriba.`

,,Nu vă împetriţi inima, ca la Meriba, ca în ziua dela Masa, în pustie,

Dar Domnul oştirilor va fi înălţat prin judecată, şi Dumnezeul cel sfînt va fi sfinţit prin dreptate.

De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare, care a fost pîngărit printre neamuri, pe care l-aţi pîngărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sînt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, cînd voi fi sfinţit în voi supt ochii lor.