TSK

TSK · Psalmi 32:7

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع
Exod 15:1 TSK

Atunci Moise şi copiii lui Israel au cîntat Domnului cîntarea aceasta. Ei au zis: ,,Voi cînta Domnului, căci Şi -a arătat slava: A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.

David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cîntări, după ce Domnul l -a izbăvit din mîna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mîna lui Saul.

Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz.

Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde supt acoperişul cortului Lui, şi mă va înălţa pe o stîncă.

De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui.

Celce stă supt ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atoputernic,

Tu eşti adăpostul şi scutul meu; eu nădăjduiesc în făgăduinţa Ta.

Ci împăratul a poruncit lui Ierahmeel, fiul împăratului, lui Seraia, fiul lui Azriel, şi lui Şelemia, fiul lui Abdel, să pună mîna pe logofătul Baruc şi pe proorocul Ieremia. Dar Domnul i -a ascuns.

şi strigau cu glas tare, şi ziceau: ,,Mîntuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!``