TSK

TSK · Romani 2:5

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع
Exod 8:15 TSK

Faraon, văzînd că are răgaz să răsufle în voie, şi -a împietrit inima, şi n'a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spuse Domnul.

Dar Sihon, împăratul Hesbonului, n'a vrut să ne lase să trecem pela el; căci Domnul, Dumnezeul tău, i -a făcut duhul neînduplecat, şi i -a împietrit inima, ca să -l dea în mîinile tale, cum vezi azi.

Căci Domnul a îngăduit ca popoarele acelea să-şi împetrească inima şi să lupte împotriva lui Israel, pentru ca Israel să le nimicească cu desăvîrşire, fără să aibă milă de ele, şi să le nimicească, după cum poruncise lui Moise Domnul.

Nu vă înţepeniţi grumazul, ca părinţii voştri; daţi mîna Domnului, veniţi la sfîntul Lui locaş, pe care l -a sfinţit pe vecie, şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru, pentruca mînia Lui aprinsă să se abată dela voi.

Iov 21:30 TSK

Cum în ziua nenorocirii, cel rău este cruţat, şi în ziua mîniei, el scapă.

Domnul, dela dreapta Ta, zdrobeşte pe împăraţi în ziua mîniei Lui.

Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată şi fără leac. -

Ştiind că eşti împietrit, că grumazul îţi este un drug de fier, şi că ai o frunte de aramă,

Dar cînd i s'a îngîmfat inima şi i s'a împietrit duhul pînă la mîndrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc şi a fost despuiat de slava lui;

Dar ei n'au vrut să ia aminte, ci au întors spatele, şi şi-au astupat urechile ca să n'audă.

Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvîrşesc astfel de lucruri, este potrivită cu adevărul.

Fraţilor, pentruca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într'o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor.

cîtă vreme se zice: ,,Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.``

Iacob 5:3 TSK

Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănînce carnea! V'aţi strîns comori în zilele din urmă!

Iar cerurile şi pămîntul de acum sînt păzite şi păstrate, prin acelaş Cuvînt, pentru focul din ziua de judecată şi de peire a oamenilor nelegiuiţi.

căci a venit ziua cea mare a mîniei Lui, şi cine poate sta în picioare?``