TSK

TSK · 1 Petru 4:10

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Chiar așa cum Fiul omului nu a venit ca să fie servit ci ca să servească, și ca să își dea viața răscumpărare pentru mulți.

Fiindcă atunci va fi necaz mare, cum nu a fost de la începutul lumii până acum și nu va mai fi niciodată.

¶ Fiindcă [împărăția cerului] [este] ca un om, [care,] plecând într-o țară îndepărtată, a chemat pe robii săi și le-a încredințat averile sale.

Atunci îi vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când te-am văzut noi flămând sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în închisoare și nu te-am servit?

Luca 8:3 TSK

Și Ioana, soția lui Cuza, administratorul lui Irod și Susana și multe altele, care îl serveau din averile lor.

Luca 16:1 TSK

Și le-a spus și discipolilor săi: Era un anumit om bogat, care avea un administrator; și acesta a fost acuzat înaintea lui că i-a risipit averile.

Având așadar daruri care diferă conform harului care ne este dat; fie profeție, [să profețim] conform cu măsura credinței;

Într-adevăr, au binevoit și le sunt datori. Căci dacă neamurile au fost făcute părtașe la lucrurile lor spirituale, [este] și datoria [neamurilor ]să le servească în cele carnale.

Așa să ne socotească cineva, ca servitori ai lui Cristos și administratori ai misterelor lui Dumnezeu.

Atunci noi, conlucrători [cu el,] [vă] implorăm de asemenea ca voi să nu primiți harul lui Dumnezeu în zadar.

Mie, care sunt mai mic decât cel mai neînsemnat dintre toți sfinții, îmi este dat acest har, să predic printre neamuri bogățiile de nepătruns ale lui Cristos;

Domnul să îi dea să găsească milă de la Domnul în acea zi; și tu știi foarte bine în câte mi-a servit el în Efes.

Fiindcă Dumnezeu nu [este] nedrept să uite lucrarea voastră și munca dragostei, pe care ați arătat-o pentru numele lui, în aceea că ați servit și serviți sfinților.