Şi răscumpăraţii DOMNULUI se vor întoarce şi vor veni în Sion cu cântece şi bucurie veşnică pe capetele lor, bucurie şi veselie vor căpăta, iar întristarea şi vaietul vor fugi.
TSK
TSK · 1 Petru 4:13
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Bucurați-vă și veseliți-vă peste măsură, pentru că mare [este] răsplata voastră în cer; fiindcă tot așa i-au persecutat pe profeții care au fost înainte de voi.
Și domnul său i-a spus: Bine ai lucrat, rob bun și credincios; ai fost credincios peste puține, te voi face stăpân peste multe; intră în bucuria domnului tău.
¶ Când Fiul omului va veni în gloria sa și toți îngerii sfinți cu el, atunci va ședea pe tronul gloriei sale;
De aceea oricine se va rușina de mine și de cuvintele mele în această generație adulteră și păcătoasă, de acela și Fiul omului se va rușina când va veni în gloria Tatălui său cu îngerii sfinți.
Întocmai, astfel va fi în ziua când Fiul omului se revelează.
¶ Și la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau și cântau laude lui Dumnezeu; și prizonierii îi auzeau.
Și dacă [suntem] copii, atunci [și] moștenitori; moștenitori ai lui Dumnezeu și comoștenitori cu Cristos; dacă într-adevăr suferim împreună cu [el], ca să și fim glorificați împreună.
Purtând totdeauna în trup uciderea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să fie arătată în trupul nostru.
Și mi-a spus: Harul meu îți este de ajuns, fiindcă puterea mea este făcută desăvârșită în slăbiciune. De aceea cu cea mai mare plăcere mă voi lăuda mai degrabă în neputințele mele, ca puterea lui Cristos să rămână peste mine.
¶ Care acum mă bucur în suferințele mele pentru voi și împlinesc ceea ce este în urma suferințelor lui Cristos în carnea mea, pentru trupul său, care este biserica,
Dacă îndurăm, vom și domni împreună cu [el]; dacă [îl] negăm și el ne va nega.
Care sunteți păziți prin puterea lui Dumnezeu prin credință pentru salvarea pregătită să fie revelată în timpul de pe urmă.
Pe bătrânii care sunt printre voi îi îndemn, [eu], care [sunt] de asemenea un bătrân și martor al suferințelor lui Cristos și părtaș al gloriei care va fi revelată,
Iată, el vine cu norii; și fiecare ochi îl va vedea și cei care l-au străpuns; și toate semințiile pământului vor boci din cauza lui. Da, Amin.