Şi cu adevărat sângele vostru, al vieţilor voastre, îl voi cere, din mâna fiecărei fiare îl voi cere şi din mâna omului, din mâna fiecărui frate al omului voi cere viaţa omului.
TSK
TSK · 2 Cronici 24:22
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Nici nu au arătat bunătate casei lui Ierubaal, [adică ]lui Ghedeon, conform cu toată bunătatea pe care o arătase el lui Israel.
Ai văzut [aceasta], fiindcă privești ticăloșie și ciudă pentru a răsplăti cu mâna ta; cel sărac ți se încredințează, tu ești ajutorul celui fără tată.
Oricine răsplătește [cu] rău pentru bine, răul nu se va depărta de casa lui.
Cât despre mine, iată, eu [sunt] în mâna voastră; faceți cu mine precum vi se pare bine și [precum] vă[ este ]cuvenit.
Pentru că prădătorul a venit împotriva lui, împotriva Babilonului și războinicii lui sunt luați, fiecare arc al lor este frânt, pentru că DOMNUL Dumnezeul recompenselor va răsplăti negreșit.
Și unul dintre ei, când a văzut că a fost vindecat, s-a întors și cu voce tare glorifica pe Dumnezeu.
Alexandru, arămarul, mi-a făcut mult rău, Domnul să îi răsplătească conform faptelor lui;
¶ Și când a deschis al cincilea sigiliu, am văzut sub altar sufletele celor ce au fost uciși pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care au ținut-o.
Pentru că adevărate și drepte [sunt] judecățile lui, pentru că el a judecat curva cea mare care corupea pământul cu curvia ei și a răzbunat sângele robilor săi din mâna ei.