Iar el a spus: Ce ai făcut? Vocea sângelui fratelui tău strigă din pământ către mine.
TSK
TSK · 2 Cronici 28:9
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
¶ De aceea mânia DOMNULUI s-a aprins împotriva lui Israel și i-a vândut în mâna lui Cușan-Rișeataim, împăratul Mesopotamiei; și copiii lui Israel au servit lui Cușan-Rișeataim opt ani.
¶ Şi profetul a venit la împăratul lui Israel şi i-a spus: Du-te, întăreşte-te şi însemnează şi vezi ce faci, pentru că la întoarcerea anului împăratul Siriei se va urca împotriva ta.
Atunci a venit profetul Isaia la împăratul Ezechia și i-a spus: Ce au zis acești bărbați? Și de unde au venit la tine? Și Ezechia a spus: Au venit dintr-o țară îndepărtată, din Babilon.
Și Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a întors la casa lui, în pace, în Ierusalim.
De aceea DOMNUL Dumnezeul său l-a dat în mâna împăratului Siriei; și ei l-au lovit și au dus o mare mulțime de captivi și [i-]au adus la Damasc. Și a fost de asemenea dat în mâna împăratului lui Israel, care l-a lovit cu un mare măcel.
Fiindcă ei persecută [pe cel] pe care tu l-ai lovit; și vorbesc spre mâhnirea celor pe care i-ai rănit.
M-am înfuriat pe poporul meu, am pângărit moştenirea mea şi i-am dat în mâna ta; [iar] tu nu le-ai arătat milă, peste cei bătrâni ai apăsat foarte mult jugul tău.
Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Pentru că Edomul s-a purtat împotriva casei lui Iuda răzbunându-se și a ofensat foarte mult și s-a răzbunat asupra lor;
¶ Pentru violenţa [ta] împotriva fratelui tău Iacob, ruşinea te va acoperi şi vei fi stârpit pentru totdeauna.
Şi mă înfurii pe păgânii [care sunt ]în tihnă; fiindcă eu eram numai puţin înfuriat iar ei au ajutat nenorocirii.