TSK

TSK · Faptele Apostolilor 17:4

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Părăsește pe nebuni și vei trăi; și mergi pe calea înțelegerii.

¶ Spune-mi, tu, cel pe care sufletul meu îl iubește, unde te hrănești, unde [îți] odihnești [turma] la amiază? Căci de ce aş fi ca una care se abate pe la turmele însoţitorilor tăi?

Şi multe naţiuni se vor alătura DOMNULUI în acea zi şi vor fi poporul meu; şi eu voi locui în mijlocul tău şi vei cunoaşte că DOMNUL oştirilor m-a trimis la tine.

Ioan 7:35 TSK

Atunci iudeii au spus între ei: Unde se va duce el, ca să nu îl putem găsi? Nu cumva se va duce la cei împrăștiați printre neamuri și să îi învețe pe neamuri?

¶ Și prin mâinile apostolilor s-au făcut multe semne și minuni în popor; (și toți erau cu un gând în porticul lui Solomon.

Dar iudeii au stârnit pe femeile religioase și de cinste și pe cei mai de seamă bărbați ai cetății și au stârnit persecuție împotriva lui Pavel și Barnaba și i-au scos din ținuturile lor.

Dar mulțimea din cetate s-a împărțit; și o parte ținea cu iudeii, și o parte cu apostolii.

De aceea am trimis pe Iuda și Sila, care [vă] vor spune și ei, cu gura, aceleași lucruri.

Iar Pavel l-a ales pe Sila și au plecat, fiind încredințați de frați harului lui Dumnezeu.

De aceea mulți dintre ei au crezut; și dintre femeile grecoaice demne de cinste și nu puțini[ dintre ]bărbați.

Totuși unii bărbați s-au alipit de el și au crezut, între care și Dionisie Areopagitul și o femeie numită Damaris și alții cu ei.

Și aceasta a ținut timp de doi ani; așa că toți care locuiau în Asia au auzit cuvântul Domnului Isus, deopotrivă iudei și greci.

Și [aceasta au făcut], nu cum am sperat, ci întâi s-au dat pe ei înșiși Domnului și nouă, prin voia lui Dumnezeu.