TSK

TSK · Faptele Apostolilor 2:20

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Iată, ziua DOMNULUI vine, crudă, deopotrivă cu furie şi mânie înverşunată, pentru a lăsa ţara pustiită, iar el îi va nimici pe păcătoşii din ea.

Atunci luna va fi încurcată şi soarele ruşinat, când DOMNUL oştirilor va domni în muntele Sion şi în Ierusalim şi glorios înaintea bătrânilor lui.

Am privit pământul și, iată, era fără formă și gol; și cerurile, nici ele nu [aveau ]lumină.

Ioel 3:14 TSK

Mulţimi, mulţimi în valea hotărârii, pentru că ziua DOMNULUI [este] aproape în valea hotărârii.

Înainte de a se da hotărârea, [înainte] ca ziua să treacă precum pleava, înainte ca mânia înverşunată a DOMNULUI să vină asupra voastră, înainte ca ziua mâniei DOMNULUI să vină asupra voastră.

¶ Imediat după necazul acelor zile, soarele va fi întunecat și luna nu își va da lumina și stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor vor fi clătinate;

¶ Dar în acele zile, după acel necaz, soarele se va întuneca și luna nu își va da lumina ei.

Să îl predați pe unul ca acesta lui Satan pentru nimicirea cărnii, ca duhul să [îi] fie salvat în ziua Domnului Isus.

Dar cerurile și pământul de acum prin același cuvânt sunt păstrate, [fiind] rezervate focului pentru ziua judecății și a pieirii oamenilor neevlavioși.

¶ Și m-am uitat când a deschis al șaselea sigiliu și, iată, a fost un cutremur mare; și soarele a devenit negru ca o pânză de sac din păr și luna a devenit ca sângele;