TSK

TSK · Faptele Apostolilor 7:30

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

¶ Şi îngerul DOMNULUI a strigat din cer către Avraam a doua oară,

Şi a binecuvântat pe Iosif şi a spus: Dumnezeu, înaintea căruia părinţii mei, Avraam şi Isaac, au umblat, Dumnezeul care m-a hrănit cât a fost viaţa mea de lungă până în această zi,

Exod 3:6 TSK

Mai mult, el a spus: Eu [sunt] Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob. Și Moise și-a ascuns fața, pentru că s-a temut să se uite la Dumnezeu.

Exod 19:1 TSK

În a treia lună după ce copiii lui Israel au ieșit din țara Egiptului, în aceeași zi au ajuns [în] pustia Sinai.

Şi cu lucrurile preţioase ale pământului şi ale plinătăţii lui şi [cu] bunăvoinţa celui care locuia în rug, să vină [binecuvântarea ]peste capul lui Iosif şi peste creştetul capului celui separat de fraţii săi.

Ai făcut [ca] oamenii să călărească peste capetele noastre; am mers prin foc și prin apă, dar tu ne-ai adus într-un [loc] bogat.

În toată nenorocirea lor el a fost nenorocit şi îngerul [dinaintea] feţei lui i-a salvat, în dragostea lui şi în mila lui i-a răscumpărat; şi i-a dus şi i-a purtat în toate zilele din vechime.

Osea 12:3 TSK

În pântece el a apucat de călcâi pe fratele său şi prin tăria lui a avut putere cu Dumnezeu;

Iar despre cei morți, că învie; nu ați citit în cartea lui Moise, cum în rug i-a vorbit Dumnezeu? Spunând: Eu [sunt] Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob?

¶ Dar când s-a apropiat timpul promisiunii, pe care Dumnezeu o jurase lui Avraam, poporul a crescut și s-a înmulțit în Egipt,

Acest Moise, pe care l-au negat, spunând: Cine te-a făcut pe tine conducător și judecător? Dumnezeu l-a trimis pe acesta [să fie] conducător și eliberator prin mâna îngerului care i s-a arătat în rug.