TSK

TSK · Faptele Apostolilor 7:51

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع
Exod 32:9 TSK

Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Am văzut acest popor și, iată, acesta [este] un popor îndărătnic;

Exod 33:5 TSK

Pentru că DOMNUL i-a spus lui Moise: Spune copiilor lui Israel: Voi [sunteți] un popor îndărătnic: dintr-odată mă voi urca în mijlocul tău și te voi mistui; de aceea acum scoate podoabele tale de pe tine, ca să știu ce să îți fac.

Și [că] eu de asemenea am umblat împotriva lor și i-am adus în țara dușmanilor lor; dacă atunci inimile lor necircumcise se vor umili și vor accepta atunci pedeapsa nelegiuirii lor,

Mai mult, DOMNUL mi-a vorbit, spunând: Am văzut poporul acesta şi, iată, este un popor îndărătnic,

Şi DOMNUL Dumnezeul tău îţi va circumcide inima şi inima seminţei tale, ca să iubeşti pe DOMNUL Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău, ca să trăieşti.

Și nu fiți îndărătnici, cum [au fost ]părinții voștri, [ci ]supuneți-vă DOMNULUI și intrați în sanctuarul său, pe care l-a sfințit pentru totdeauna; și serviți DOMNULUI Dumnezeul vostru, pentru ca înverșunarea furiei lui să se întoarcă de la voi.

Totuși mulți ani i-ai răbdat și ai mărturisit împotriva lor prin duhul tău în profeții tăi; totuși ei au refuzat să își plece urechea; de aceea i-ai dat în mâna popoarelor țărilor.

Și să nu fie ca părinții lor, o generație încăpățânată și răzvrătită, o generație [care] nu și-a îndreptat inima și al cărei duh nu a fost neclintit cu Dumnezeu.

Dar ei s-au răzvrătit şi au chinuit Duhul său sfânt, de aceea s-a întors pentru a fi duşmanul lor [şi ]a luptat împotriva lor.

Cui să îi vorbesc și pe cine să avertizez, ca ei să asculte? Iată, urechea lor [este] necircumcisă și nu pot să dea ascultare; iată, cuvântul DOMNULUI este pentru ei o ocară; nu au desfătare în el.

Dar ei nu au făcut ce am poruncit, nici nu și-au plecat urechea, ci și-au înțepenit gâtul, ca să nu audă, nici să nu primească instruire.

În aceea că ați adus [în sanctuarul meu ]străini, necircumciși în inimă și necircumciși în carne, să fie în sanctuarul meu, să îl murdărească, [în chiar] casa mea, când oferiți pâinea mea, grăsimea și sângele, iar ei au călcat legământul meu din cauza tuturor urâciunilor voastre.

Dar ei au refuzat să dea ascultare şi şi-au tras umărul şi şi-au astupat urechile, ca să nu audă.

Și nu au fost în stare să se împotrivească înțelepciunii și duhului prin care vorbea.

Dar cel ce l-a nedreptățit pe aproapele său l-a împins la o parte, spunând: Cine te-a făcut conducător și judecător peste noi?

Căruia părinții noștri au refuzat să îi dea ascultare, și l-au respins, și în inimile lor s-au întors în Egipt,

Fiindcă iudeu nu este cel în afară; nici circumcizie cea pe dinafară, în carne;

Fiindcă noi suntem circumcizia, cei care în duh ne închinăm lui Dumnezeu și [care] ne bucurăm în Cristos Isus și nu avem încredere în carne.