Și tocmai pentru această cauză te-am ridicat, ca să îmi arăt în tine puterea, și ca numele meu să fie vestit peste tot pământul.
TSK
TSK · Daniel 4:17
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Dar nu fusese nimeni asemenea lui Ahab, care să se fi vândut pentru a lucra stricăciune în ochii DOMNULUI, pe care Izabela, soţia sa, îl stârnea.
Și și-a trecut fiul prin foc și a prezis viitorul și folosea descântare și consulta demoni și vrăjitori; a lucrat multă stricăciune înaintea ochilor DOMNULUI, pentru a-[l] provoca la mânie.
DOMNUL este cunoscut [prin] judecata [pe care] [o] face; cel stricat este prins în lucrarea propriilor mâini. Higaion. Selah.
Căci înălțarea nu [vine] nici de la est, nici de la vest, nici de la sud.
El ridică pe sărac din țărână [și] înalță pe nevoiaș din mormanul de balegă,
De asemenea am auzit vocea Domnului, spunând: Pe cine să trimit şi cine va merge pentru noi? Atunci am spus: Iată-mă, trimite-mă.
De aceea voi aduce pe cei mai răi dintre păgâni și ei vor stăpâni casele lor; voi face de asemenea să înceteze fastul celor puternici; și locurile lor sfinte vor fi spurcate.
Și schimbă timpurile și anotimpurile; îndepărtează împărați și ridică împărați; dă înțelepciune înțelepților și cunoaștere celor ce cunosc înțelegerea;
Am văzut în viziunile capului meu pe patul meu și, iată, un paznic și un sfânt a coborât din cer;
Și te vor alunga dintre oameni și locuința ta [va fi ]cu[ ]fiarele câmpului; te vor face să mănânci iarbă ca boii și șapte timpuri vor trece peste tine, până când vei cunoaște că cel Preaînalt domnește în împărăția oamenilor și o dă oricui voiește.
Și în locul lui se va ridica o persoană nemernică, căreia nu îi vor da onoarea împărăției; dar el va veni în pace și va obține împărăția prin lingușiri.
[Te] îndemn înaintea lui Dumnezeu și a Domnului Isus Cristos și a îngerilor aleși, să păzești acestea fără prejudecată, nefăcând nimic cu părtinire.