TSK

TSK · Deuteronom 8:2

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Și el a strigat către DOMNUL; și DOMNUL i-a arătat un pom, [pe care], când [l-]a aruncat în ape, apele s-au făcut dulci; acolo le-a făcut un statut și o rânduială și acolo i-a încercat,

Și copiii lui Israel au mâncat mana patruzeci de ani, până ce au ajuns într-o țară locuită; au mâncat mană, până ce au ajuns la granițele țării lui Canaan.

Şi s-a întâmplat în al patruzecilea an, în a unsprezecea lună, în prima [zi ]a lunii, că Moise a vorbit copiilor lui Israel, conform cu tot ceea ce DOMNUL i-a dat ca poruncă pentru ei;

Fiindcă DOMNUL Dumnezeul tău te-a binecuvântat în toate lucrările mâinii tale, el cunoaşte mersul tău prin acest mare pustiu; în aceşti patruzeci de ani DOMNUL Dumnezeul tău [a fost] cu tine, nu ţi-a lipsit nimic.

Care te-a hrănit în pustiu cu mana, pe care nu au cunoscut-o părinţii tăi, ca să te umilească şi să te încerce, ca să îţi facă bine la sfârşitul tău;

Şi v-am condus patruzeci de ani prin pustiu, hainele voastre nu s-au învechit pe voi şi sandaua ta nu s-a învechit pe piciorul tău.

Dar Ezechia nu a răsplătit conform bunătății [făcute ]lui, fiindcă inima lui s-a înălțat; de aceea a fost furie asupra lui și asupra lui Iuda și Ierusalimului.

Și când a fost în necaz a căutat pe DOMNUL Dumnezeul său și s-a umilit mult înaintea Dumnezeului părinților lui,

Iov 33:17 TSK

Ca să întoarcă pe om [de la] scopul [lui] și să ascundă mândria de om.

Îmi voi aminti lucrările DOMNULUI, cu siguranță îmi voi aminti minunile tale din vechime.

Binecuvântează pe DOMNUL, sufletul meu, și nu uita niciuna [din] binefacerile lui,

Lui, care și-a condus poporul prin pustie; că a lui milă [dăinuiește] pentru totdeauna.

Şi îngâmfarea omului va fi încovoiată, şi trufia oamenilor va fi înjosită şi numai DOMNUL va fi înălţat în acea zi.

Inima [este] mai înșelătoare decât toate și [este] nespus de stricată: cine o poate cunoaște?

Dar cine poate îndura ziua venirii lui? Şi cine va sta în picioare când va arăta el? Fiindcă el [este] ca focul topitorului şi ca săpunul albitorului;

Ioan 2:25 TSK

Și nu a avut nevoie ca să îi aducă cineva mărturie despre om, fiindcă știa ce era în om.

Iacob 1:3 TSK

Știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.

Umiliți-vă înaintea Domnului și el vă va înălța.

Tot așa, tinerilor, supuneți-vă bătrânilor. Da, toți fiți supuși unii altora și îmbrăcați-vă cu umilință, pentru că Dumnezeu se opune celor mândri și dă har celor umili.

Acum, preaiubiților, vă scriu această a doua epistolă, în care stârnesc mințile voastre pure prin aducere aminte,