Și această zi să vă fie pentru amintire; și să o țineți [ca] sărbătoare DOMNULUI prin toate generațiile voastre; să o țineți [ca] sărbătoare printr-o rânduială pentru totdeauna.
TSK
TSK · Exod 13:9
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Și Moise a spus poporului: Amintiți-vă această zi, în care ați ieșit din Egipt, din casa robiei, pentru că prin tăria mâinii DOMNUL v-a scos din acest [loc]: nu se va mânca pâine dospită.
Și aceasta să vă fie drept bordură, ca să o priviți și să vă aduceți aminte toate poruncile DOMNULUI și să le împliniți; și să nu căutați după inima voastră și după ochii voștri, după care obișnuiați să mergeți curvind.
Şi aceste cuvinte, pe care ţi le poruncesc astăzi, să fie în inima ta;
Atunci să spui fiului tău: Eram robi ai lui Faraon în Egipt; şi DOMNUL ne-a scos din Egipt cu mână puternică,
Ci cuvântul [este] foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca să îl împlineşti.
Și au părăsit pe DOMNUL Dumnezeul părinților lor, care i-a scos din țara Egiptului, și au urmat alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care [erau] împrejurul lor și s-au plecat înaintea lor și au provocat pe DOMNUL la mânie.
Tu ai un braț tare, puternică este mâna ta și înaltă este dreapta ta.
Fiindcă ele[ vor fi ]o[ ]podoabă de har pentru capul tău și lănțișoare în jurul gâtului tău.
Fiul meu, păzește porunca tatălui tău și nu părăsi legea mamei tale;
Până ce o săgeată îi străpunge ficatul, precum o pasăre se grăbește la capcană și nu știe că aceasta o[ va costa ]viața.
În acea zi, DOMNUL cu sabia lui apăsătoare şi mare şi puternică va pedepsi leviatanul, şarpele străpungător, chiar leviatanul, acel şarpe strâmb; şi va ucide dragonul care [este ]în mare.
Iată, te-am gravat pe palmele mâinii [mele]; zidurile tale [sunt ]întotdeauna înaintea mea.
Cât despre mine, acesta [este ]legământul meu cu ei, spune DOMNUL: Duhul meu care [este ]peste tine şi cuvintele mele pe care le-am pus în gura ta, nu se vor depărta de gura ta, nici din gura seminţei tale, nici din gura seminţei seminţei tale, spune DOMNUL, de acum şi pentru totdeauna.
Și acum, Doamne Dumnezeul nostru, care ai scos poporul tău afară din țara Egiptului cu o mână puternică și ți-ai făcut renume, ca în această zi; noi am păcătuit, am lucrat cu stricăciune.
Ci toate faptele lor le fac pentru a fi văzuți de oameni; își fac filacterele late și își lățesc marginile hainelor;
Din această cauză, într-o singură zi vor veni plăgile ei, moarte și jelire și foamete; și va fi complet arsă cu foc, pentru că puternic [este] Domnul Dumnezeu care o judecă.