Şi în timp ce el întârzia, bărbaţii au apucat mâna lui şi mâna soţiei lui şi mâna celor două fiice ale lui, DOMNUL fiind milostiv cu el, şi l-au scos şi l-au aşezat în afara cetăţii.
TSK
TSK · Exod 15:13
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Tu [ești] Dumnezeul care face minuni, tu ți-ai vestit puterea printre popoare.
Ți-ai condus poporul ca pe o turmă prin mâna lui Moise și a lui Aaron.
Mai marelui muzician ca și „Crinul Mărturiei”, Un psalm al lui Asaf. Deschide urechea Păstorul lui Israel, tu, care conduci pe Iosif ca pe o turmă; tu, care locuiești [între] heruvimi, strălucește!
Fiindcă astfel spune Cel înalt şi preaînalt care locuieşte în eternitate, al cărui nume [este ]Sfânt: Eu locuiesc în [locul ]înalt şi sfânt cu cel care de[ ]asemenea[ este ]al unui duh căit şi umil, pentru a înviora duhul celui umil şi pentru a înviora inima celor căiţi.
Care [i-]a condus prin dreapta lui Moise cu braţul său glorios, despărţind apa înaintea lor, pentru a-şi face un nume veşnic?
Dar Dumnezeu, care este bogat în milă, din cauza dragostei sale mari cu care ne-a iubit,