TSK

TSK · Exod 2:15

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Şi a pus cămilele sale să îngenuncheze în afara cetăţii, lângă o fântână de apă, la timpul înserării, la timpul când femeile ies să scoată [apă].

Şi fiii lui Madian: Efa şi Efer şi Hanoc şi Abida şi Eldaa. Toţi aceştia [au fost] copiii Cheturei.

Şi a privit şi, iată, o fântână în câmp şi, iată, acolo [erau] trei turme de oi culcate lângă ea; căci din acea fântână adăpau turmele; şi o piatră mare [era] peste gura fântânii.

Exod 18:4 TSK

Și numele celuilalt [era] Eliezer, pentru că Dumnezeul tatălui meu, [a spus el], [a fost] ajutorul meu și m-a eliberat de sabia Faraonului.

Şi Ahab i-a istorisit Izabelei tot ce făcuse Ilie şi cum ucisese cu sabia pe toţi profeţii.

Un[ om] chibzuit prevede răul și se ascunde, dar simplii merg înainte și sunt pedepsiți.

Am văzut corturile Cușanului în nenorocire, [și] perdelele țării lui Madian au tremurat.

Ioan 4:6 TSK

Și era acolo fântâna lui Iacob. Isus, așadar, fiind obosit de călătorie, s-a așezat astfel la fântână; era cam pe la ora a șasea.

Prin credință, a părăsit Egiptul, netemându-se de furia împăratului, fiindcă a îndurat, ca văzând pe cel care este invizibil.