Şi a terminat de vorbit cu el, iar Dumnezeu s-a înălţat de la Avraam.
TSK
TSK · Exod 33:9
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Și DOMNUL a mers înaintea lor ziua într-un stâlp de nor, pentru a le conduce calea; și noaptea într-un stâlp de foc, pentru a le dea lumină; pentru a merge zi și noapte;
Și i-a dat lui Moise, când el a sfârșit de vorbit îndeaproape cu el pe muntele Sinai, două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.
Și niciun bărbat să nu urce cu tine, să nu fie văzut niciun bărbat pe tot muntele; să nu pască nici turmele nici cirezile înaintea acelui munte.
Și când a intrat Moise în tabernacolul întâlnirii, ca să îi vorbească, a auzit vocea unuia vorbind de pe șezământul milei care [era] pe chivotul mărturiei dintre cei doi heruvimi și vorbea cu el.
Şi DOMNUL s-a arătat în tabernacol, într-un stâlp de nor, şi stâlpul de nor stătea deasupra intrării tabernacolului.
¶ Și mâna DOMNULUI a fost acolo peste mine; și el mi-a spus: Ridică-te, ieși în câmpie și voi vorbi cu tine acolo.