În aceeaşi zi DOMNUL a făcut un legământ cu Avram, spunând: Seminţei tale i-am dat această ţară, de la râul Egiptului până la marele râu, râul Eufrat:
TSK
TSK · Exod 6:8
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Locuieşte temporar în această ţară şi voi fi cu tine şi te voi binecuvânta, pentru că ţie şi seminţei tale, voi da toate aceste ţări şi voi împlini jurământul pe care l-am jurat lui Avraam, tatăl tău.
Şi pământul pe care l-am dat lui Avraam şi Isaac, ţie ţi-l voi da şi seminţei tale după tine îi voi da pământul.
Și de asemenea am întemeiat legământul meu cu ei, pentru a le da țara lui Canaan, țara călătoriei lor, în care au fost străini.
Adu-ți aminte de Avraam, de Isaac și de Israel, servitorii tăi, cărora le-ai jurat prin tine însuți și le-ai spus: Voi înmulți sămânța ca stelele cerului și toată această țară despre care am vorbit o voi da seminței voastre și [o] vor moșteni pentru totdeauna.
Am conceput eu pe tot poporul acesta? I-am născut eu, ca să îmi spui: Poartă-i la sânul tău, precum un tată grijuliu poartă sugarul, până la țara pe care ai jurat[-o] părinților lor?
(Pentru că DOMNUL Dumnezeul tău [este] un Dumnezeu milostiv), el nu te va părăsi, nici nu te va nimici, nici nu va uita legământul părinţilor tăi pe care li l-a jurat.
Și de asemenea Tăria lui Israel nu va minți, nici nu se va pocăi, pentru că el nu [este] un om, ca să se pocăiască.
Și spune-le: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: În ziua când l-am ales pe Israel și mi-am ridicat mâna către sămânța casei lui Iacob și m-am făcut cunoscut lor în țara Egiptului, când mi-am ridicat mâna către ei, spunând: Eu [sunt] DOMNUL Dumnezeul vostru;
Mi-am ridicat de asemenea mâna pentru ei în pustie, că îi voi împrăștia printre păgâni și îi voi risipi prin țări;
Și veți cunoaște că eu [sunt] DOMNUL, când vă voi aduce în țara lui Israel, în țara [pentru] care mi-am ridicat mâna că o voi da părinților voștri.
Și o veți moșteni, unul ca și celălalt, [referitor ]la ea mi-am ridicat mâna pentru a o da părinților voștri; și această țară vă va cădea ca moștenire.