Fidela / Geneza / الأصحاح 12
Fidela · الأصحاح 12
1 Ş i DOMNUL îi spusese lui Avram: Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi din casa tatălui tău, spre o ţară pe care ţi-o voi arăta;
2 Şi voi face din tine o mare naţiune şi te voi binecuvânta şi voi face numele tău mare şi vei fi o binecuvântare;
3 Şi voi binecuvânta pe cei ce te binecuvântează şi voi blestema pe cel ce te blestemă şi în tine toate familiile pământului vor fi binecuvântate.
4 ¶ Astfel Avram a ieşit, cum îi spusese DOMNUL, şi Lot a mers cu el; şi Avram [era ]în vârstă de şaptezeci şi cinci de ani când a plecat din Haran.
5 Şi Avram a luat pe Sarai, soţia lui, şi pe Lot, fiul fratelui său şi toată averea pe care au adunat-o şi sufletele pe care le-au obţinut în Haran şi au ieşit să meargă în ţara lui Canaan şi au venit în ţara lui Canaan.
6 ¶ Şi Avram a trecut prin ţară până la locul din Sihem, la câmpia lui More. Şi canaanitul [era] atunci în ţară.
7 Şi DOMNUL i s-a arătat lui Avram şi a spus: Seminţei tale voi da această ţară; şi acolo a zidit un altar DOMNULUI, care i s-a arătat.
8 Şi el s-a mutat de acolo la un munte, la est de Betel, şi şi-a întins cortul, [având] Betel la vest şi Hai la est; şi acolo a zidit un altar DOMNULUI şi a chemat numele DOMNULUI.
9 Şi Avram a călătorit, mergând tot spre sud.
10 ¶ Şi a fost o foamete în ţară şi Avram a coborât în Egipt să locuiască temporar acolo, pentru că foametea [era] apăsătoare în ţară.
11 Şi s-a întâmplat, când s-a apropiat să intre în Egipt, că el i-a spus Sarei, soţia lui: Acum iată, ştiu că [eşti] o femeie frumoasă la vedere,
12 De aceea se va întâmpla, când egiptenii te vor vedea, că vor spune: Aceasta [este] soţia lui; şi mă vor ucide, dar pe tine te vor păstra în viaţă.
13 Spune, te rog, [că eşti] sora mea, ca să îmi fie bine din cauza ta şi sufletul meu să trăiască din cauza ta.
14 ¶ Şi s-a întâmplat, pe când Avram a ajuns în Egipt, că egiptenii au văzut că femeia [era] foarte frumoasă.
15 Prinţii lui Faraon de asemenea au văzut-o şi au lăudat-o înaintea lui Faraon; şi femeia a fost luată în casa lui Faraon.
16 Şi l-a tratat bine pe Avram din cauza ei şi avea oi şi boi şi catâri şi servitori şi servitoare şi măgăriţe şi cămile.
17 Şi DOMNUL a lovit cu plăgi pe Faraon şi casa lui, cu plăgi mari din cauza lui Sarai, soţia lui Avram.
18 Şi Faraon a chemat pe Avram şi a spus: Ce [este] aceasta [ce] mi-ai făcut? De ce nu mi-ai spus că [era] soţia ta?
19 De ce ai spus: Ea [este] sora mea; astfel că aproape am luat-o de soţie? De aceea acum, iat[-o] pe soţia ta, ia[-o] şi pleacă.
20 Şi Faraon a poruncit oamenilor [săi] referitor la el şi l-au trimis de la [ei], [pe el] şi pe soţia lui şi tot ce avea.