TSK

TSK · Geneza 24:40

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Şi Enoh a umblat cu Dumnezeu: şi nu [a mai fost], pentru că Dumnezeu l-a luat.

Şi când Avram era în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, DOMNUL s-a arătat lui Avram şi i-a spus: Eu [sunt] Dumnezeul cel Atotputernic, umblă înaintea mea şi fii desăvârşit.

Şi a binecuvântat pe Iosif şi a spus: Dumnezeu, înaintea căruia părinţii mei, Avraam şi Isaac, au umblat, Dumnezeul care m-a hrănit cât a fost viaţa mea de lungă până în această zi,

Exod 33:2 TSK

Și voi trimite un înger înaintea ta; și voi alunga pe canaanit, pe amorit, pe hitit și pe perizit, pe hivit și pe iebusit:

Şi Solomon a spus: Tu ai arătat servitorului tău David, tatăl meu, mare milă, conform umblării lui înaintea ta în adevăr şi în dreptate şi în integritate a inimii faţă de tine; şi ai păstrat pentru el această mare bunătate, că i-ai dat un fiu să şadă pe tronul său, aşa cum [este] în această zi.

Te implor, DOAMNE, amintește-ți cum am umblat înaintea ta în adevăr și cu o inimă desăvârșită și am făcut [ce] este bine înaintea ochilor tăi. Și Ezechia a plâns mult.

Am pus pe DOMNUL totdeauna înaintea mea, pentru că [el este] la dreapta mea, nu mă voi clătina.

¶ [Atunci ]Nebucadnețar a vorbit și a zis: Binecuvântat [fie ]Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abednego, care a trimis pe îngerul său și a eliberat pe servitorii lui care s-au încrezut în el și au schimbat cuvântul împăratului și și-au dat trupurile, ca să nu servească nici să nu se închine vreunui dumnezeu, cu excepția propriului lor Dumnezeu.

Și eu, Ioan, am văzut acestea și [le-]am auzit. Și când am auzit și am văzut, am căzut jos să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea.