TSK

TSK · Geneza 39:6

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

¶ Şi s-a întâmplat, pe când Avram a ajuns în Egipt, că egiptenii au văzut că femeia [era] foarte frumoasă.

Şi Iosif a găsit har înaintea ochilor lui şi l-a servit; iar el l-a făcut supraveghetor peste casa lui şi tot ce avea a pus în mâna lui.

Administratorul închisorii nu se uita la nimic [din ce era ]sub mâna lui, pentru că DOMNUL era cu el şi [ceea ]ce el făcea, DOMNUL făcea să prospere.

Și a trimis și a fost adus. Și el [era] rumen [și] cu o înfățișare de asemenea minunată și frumos la privit. Și DOMNUL a spus: Ridică-te, unge-l, pentru că acesta [este].

Inima soțului ei se încrede în ea, așa încât el nu va avea nevoie de pradă.

Iar el i-a spus: Bine, rob bun, pentru că ai fost credincios în foarte puțin, ai autoritate peste zece cetăți.