كل أسفار Fidela

Geneza 49

Fidela · الأصحاح 49

50 أصحاحات

Fidela / Geneza / الأصحاح 49

Fidela · الأصحاح 49

1 Ş i Iacob a chemat pe fiii săi şi a spus: Adunaţi-vă împreună, ca să vă spun ce vi se va întâmpla în zilele de pe urmă.

2 Adunaţi-vă şi ascultaţi, voi copii ai lui Iacob; şi daţi ascultare lui Israel, tatăl vostru.

3 Ruben, tu [eşti] întâiul meu născut, tăria mea şi începutul puterii mele, măreţia demnităţii şi măreţia puterii:

4 Instabil ca apa, tu nu vei avea întâietatea, pentru că te-ai urcat în patul tatălui tău; atunci [l-]ai pângărit; el s-a urcat în culcuşul meu.

5 ¶ Simeon şi Levi [sunt] fraţi; instrumente ale cruzimii [sunt] [în] locuinţele lor.

6 Sufletul meu, nu intra în taina lor; onoarea mea, nu te uni cu adunarea lor, pentru că în mânia lor au ucis un bărbat şi în propria lor voie au surpat un zid.

7 Blestemată [fie] mânia lor, pentru că [a fost] înverşunată, şi furia lor, pentru că a fost crudă. Eu îi voi împărţi în Iacob şi îi voi împrăştia în Israel.

8 ¶ Iuda, tu [eşti cel] pe care fraţii tăi îl vor lăuda; mâna ta [va fi] în gâtul duşmanilor tăi; copiii tatălui tău se vor prosterna înaintea ta.

9 Iuda [este] un pui de leu, de la pradă, fiul meu, te-ai ridicat; el s-a aplecat, el s-a culcat ca un leu şi ca un leu bătrân; cine îl va scula?

10 Sceptrul nu se va depărta de la Iuda, nici legiuitor dintre picioarele lui, până ce Şilo vine; şi la el [va fi] adunarea poporului.

11 Legând măgăruşul său la viţă şi mânzul măgăriţei la viţa nobilă; el şi-a spălat hainele în vin şi veştmintele sale în sângele strugurilor.

12 Ochii lui [vor fi] roşii de vin şi dinţii lui albi de lapte.

13 ¶ Zabulon va locui la limanul mării; şi el [va fi] liman corăbiilor; şi graniţa lui [va fi] până la Sidon.

14 Isahar [este] un măgar puternic, culcându-se jos între două sarcini;

15 Şi a văzut că odihna [era] bună şi ţara că [era] plăcută; şi şi-a aplecat umărul să poarte [povara] şi a devenit servitor [care dă] tribut.

16 Dan va judeca poporul său, ca unul dintre triburile lui Israel.

17 Dan va fi un şarpe pe cale, o viperă pe cărare, care străpunge călcâiele calului, astfel că al său călăreţ va cădea pe spate.

18 Eu am aşteptat salvarea ta, DOAMNE.

19 Pe Gad, o trupă înarmată îl va învinge; dar el va învinge până la urmă.

20 De la Aşer pâinea îi [va fi] grasă şi va da delicatese împărăteşti.

21 Neftali [este] o cerboaică dezlegată; el dă cuvinte bune.

22 ¶ Iosif [este] o ramură roditoare, o ramură roditoare lângă o fântână; [a cărui] mlădiţe se întind peste zid;

23 Arcaşii l-au mâhnit amarnic şi au tras [spre el] şi l-au urât;

24 Dar arcul său a rămas tare şi braţele mâinilor lui s-au întărit prin mâinile puternicului [Dumnezeu] al lui Iacob; (de acolo [este] păstorul, piatra lui Israel):

25 [Chiar] prin Dumnezeul tatălui tău, care te va ajuta; şi prin Atotputernicul, care te va binecuvânta cu binecuvântări ale cerului de sus, binecuvântări ale adâncului care se întinde jos, binecuvântări ale sânilor şi ale pântecelui;

26 Binecuvântările tatălui tău au întrecut binecuvântările strămoşilor mei până la cea mai îndepărtată margine a dealurilor veşnice; ele vor fi pe capul lui Iosif şi pe coroana de pe capul lui, el care a fost separat de fraţii săi.

27 Beniamin va sfâşia [ca] un lup; dimineaţa el va mânca prada şi noaptea va împărţi prada.

28 ¶ Toţi aceştia [sunt] cele douăsprezece triburi ale lui Israel; şi aceasta [este] ceea ce tatăl lor le-a spus şi i-a binecuvântat; pe fiecare bărbat conform cu binecuvântarea lui i-a binecuvântat.

29 Şi le-a poruncit şi le-a spus: Eu sunt gata a fi adunat la poporul meu; îngropaţi-mă cu părinţii mei în peştera care [este] în câmpul lui Efron hititul,

30 În peştera care [este] în câmpul din Macpela, care [este] în faţă cu Mamre, în ţara lui Canaan, pe care Avraam a cumpărat-o împreună cu câmpul lui Efron hititul ca stăpânire a unui loc de îngropare.

31 Acolo au înmormântat pe Avraam şi pe Sara, soţia lui; acolo au îngropat pe Isaac şi Rebeca, soţia lui; şi acolo am îngropat-o eu pe Leea.

32 Cumpărarea câmpului şi a peşterii care [este] în el [a fost] de la copiii lui Het.

33 Şi după ce Iacob a terminat de poruncit fiilor săi, el şi-a strâns picioarele în pat şi şi-a dat duhul şi a fost adunat la poporul lui.