كل أسفار Fidela

Geneza 6

Fidela · الأصحاح 6

50 أصحاحات

Fidela / Geneza / الأصحاح 6

Fidela · الأصحاح 6

1 Ş i s-a întâmplat, pe când oamenii au început a se înmulţi pe faţa pământului şi li s-au născut fiice,

2 Că fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor [erau] frumoase şi şi-au luat soţii din toate pe care le-au ales.

3 ¶ Şi DOMNUL a spus: Duhul meu nu se va lupta întotdeauna cu omul, căci el [este] de asemenea [şi] carne; totuşi zilele lui vor fi o sută douăzeci de ani.

4 Erau uriaşi pe pământ în acele zile şi, de asemenea, după aceea, când fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor şi ele le-au născut [copii], aceştia [au fost] războinicii, care [au fost] în vechime oameni de renume.

5 Şi Dumnezeu a văzut că stricăciunea omului [era] mare pe pământ şi [că] fiecare imaginaţie a gândurilor inimii sale [era] numai facere de rău continuă.

6 ¶ Şi aceasta l-a făcut pe DOMNUL să se pocăiască pentru că a făcut pe om pe pământ şi l-a mâhnit în inima lui.

7 Şi DOMNUL a spus: Voi nimici de pe faţa pământului pe omul pe care l-am creat, deopotrivă om şi animal şi târâtoarea şi păsările cerului, fiindcă aceasta mă face să mă pocăiesc că i-am făcut.

8 ¶ Dar Noe a găsit har în ochii DOMNULUI.

9 Acestea [sunt] generaţiile lui Noe: Noe a fost un bărbat drept[ şi] desăvârşit în generaţiile lui [şi] Noe a umblat cu Dumnezeu.

10 Şi Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.

11 Şi pământul era corupt înaintea lui Dumnezeu şi pământul era umplut de violenţă.

12 Şi Dumnezeu a privit peste pământ şi, iată, acesta era corupt, pentru că toată făptura şi-a corupt calea pe pământ.

13 Şi Dumnezeu i-a spus lui Noe: Sfârşitul a toată făptura a ajuns înaintea mea, fiindcă pământul este plin de violenţă din cauza lor; şi, iată, îi voi nimici împreună cu pământul.

14 ¶ Fă-ţi o arcă din lemn de gofer, să faci camere în arcă şi să o smoleşti pe dinăuntru şi pe dinafară cu smoală.

15 Şi acesta [este modelul] [după] care să o faci: Lungimea arcei [să fie de] trei sute de coţi, lăţimea acesteia cincizeci de coţi şi înălţimea acesteia treizeci de coţi.

16 Să faci arcei o fereastră, deasupra, să o termini la un cot de la acoperiş, şi uşa arcei să o aşezi în latura arcei; să faci arca[ cu trei nivele:] [cel de] jos, al doilea şi al treilea.

17 Şi iată, eu, chiar eu, voi aduce un potop de ape peste pământ, pentru a nimici toată făptura de sub cer, în care [este] suflarea vieţii [şi] fiecare lucru care [este] pe pământ va muri.

18 Dar cu tine îmi voi întemeia legământul meu; şi să intri în arcă, tu şi fiii tăi şi soţia ta şi soţiile fiilor tăi cu tine.

19 Şi din fiecare vieţuitoare de orice făptură, două din fiecare [soi], să aduci în arcă, pentru a [le] ţine în viaţă cu tine; să fie parte bărbătească şi parte femeiască.

20 Din păsări, după felul lor, şi din vite, după felul lor, şi din fiecare târâtoare a pământului, după felul ei, două din fiecare [soi] vor veni la tine, pentru a [le] ţine în viaţă.

21 Şi ia la tine din toată mâncarea care se mănâncă şi strânge-[o] la tine şi va fi mâncare pentru tine şi pentru ele.

22 Astfel a făcut Noe, conform cu tot ceea ce Dumnezeu i-a poruncit, astfel a făcut el.