1 D e aceea, lăsând cele începătoare ale doctrinei lui Cristos, să mergem înainte spre desăvârșire, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de la faptele moarte și a credinței spre Dumnezeu,
2 A doctrinei botezurilor și a punerii mâinilor și a învierii morților și a judecății eterne.
3 Și vom face aceasta dacă Dumnezeu [ne] permite.
4 Fiindcă [este] imposibil pentru cei care au fost odată luminați și au gustat din darul ceresc și au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt,
5 Și au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu și puterile lumii ce are să vină,
6 Dacă vor cădea alături, să îi restaureze din nou la pocăință, văzând [că] ei crucifică din nou pentru ei înșiși pe Fiul lui Dumnezeu și [îl] expun rușinii publice.
7 Fiindcă pământul, care se adapă din ploaia care cade adesea peste el și rodește ierburi potrivite pentru cei prin care este lucrat, primește binecuvântare de la Dumnezeu;
8 Dar cel care aduce spini și mărăcini [este] respins și aproape de blestem; al cărui sfârșit [este] să fie ars.
9 Dar suntem convinși referitor la voi, preaiubiților, de lucruri mai bune și care țin de salvare, deși vorbim astfel.
10 Fiindcă Dumnezeu nu [este] nedrept să uite lucrarea voastră și munca dragostei, pe care ați arătat-o pentru numele lui, în aceea că ați servit și serviți sfinților.
11 Și dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeași sârguință spre deplina asigurare a speranței, până la sfârșit,
12 Ca să nu fiți leneși, ci urmași ai celor ce prin credință și răbdare moștenesc promisiunile.
13 Fiindcă Dumnezeu, când a promis lui Avraam, deoarece nu a putut să jure pe niciunul mai mare, a jurat pe sine însuși,
14 Spunând: Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta și înmulțind te voi înmulți.
15 Și, astfel, după ce a îndurat cu răbdare, a obținut promisiunea.
16 Fiindcă oamenii, într-adevăr, jură pe [unul] mai mare; și un jurământ pentru confirmare [este] pentru ei sfârșitul întregii certe.
17 În același fel, Dumnezeu, cu atât mai mult voind să arate moștenitorilor promisiunii neschimbarea sfatului său, [l]-a confirmat printr-un jurământ,
18 Pentru ca, prin două lucruri de neschimbat, în care [este ]imposibil pentru Dumnezeu să mintă, să avem o mângâiere tare, noi, care am fugit la locul de scăpare ca să apucăm speranța pusă înaintea noastră;
19 [Speranța] pe care o avem ca pe o ancoră a sufletului, deopotrivă sigură și neclintită și care intră până dincolo de perdea,
20 Unde înainte-mergătorul a intrat pentru noi, [adică] Isus, făcut mare preot pentru totdeauna după rânduiala lui Melchisedec.