TSK

TSK · Osea 2:18

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع
Iov 5:23 TSK

Pentru că vei fi în alianță cu pietrele câmpului și fiarele câmpului vor fi în pace cu tine.

El face războaiele să înceteze până la marginea pământului; el frânge arcul și retează sulița în bucăți; el arde carul în foc.

Isaia 2:4 TSK

Şi el va judeca între naţiuni şi va mustra mulţi oameni; şi îşi vor bate [din] săbii fiare de plug şi [din ]suliţele lor, prăjini de curăţat [pomi]; nu va ridica naţiune sabie împotriva [altei ]naţiuni, nici nu vor mai învăţa războiul.

Şi îngâmfarea omului va fi încovoiată, şi trufia oamenilor va fi înjosită şi numai DOMNUL va fi înălţat în acea zi.

În acea zi se va cânta această cântare în ţara lui Iuda: Avem o cetate tare; salvare va rândui [Dumnezeu] [pentru ]ziduri şi fortificaţii.

Lupul şi mielul vor paşte împreună şi leul va mânca paie ca boul, şi ţărână [va fi ]mâncarea şarpelui. Nu vor face rău nici nu vor nimici în tot muntele meu sfânt, spune DOMNUL.

¶ De aceea nu te teme, tu, servitorul meu Iacob, spune DOMNUL; nici nu te descuraja, Israele, pentru că, iată, te voi salva de departe, [pe tine] și pe sămânța ta din țara captivității lor; și Iacob se va întoarce și se va odihni și va fi liniștit, și nimeni nu [îl] va înspăimânta.

Și eu voi face un legământ de pace cu ele și voi face să înceteze fiarele rele din țară; și vor locui în siguranță în pustie și vor dormi în păduri.

Mica 4:3 TSK

Și el va judeca între mulți oameni și va mustra națiuni puternice de departe; și ei își vor bate [din] săbii fiare de plug, și [din] sulițele lor prăjini de curățat [pomi]; nu va ridica națiune sabie împotriva [altei ]națiuni, nici nu vor mai învăța războiul.

În acea zi, spune DOMNUL oştirilor, veţi chema, fiecare pe aproapele său sub viţă şi sub smochin.

Şi picioarele lui vor sta în acea zi pe muntele Măslinilor, care [este] înaintea Ierusalimului, la est, şi muntele Măslinilor se va despica în mijlocul său spre est şi spre vest, [şi va fi ]o vale foarte mare; şi jumătate din munte se va retrage spre nord şi jumătate din el spre sud.