TSK

TSK · Isaia 14:32

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

¶ În acel timp Berodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimis scrisori și un dar lui Ezechia, fiindcă auzise că Ezechia fusese bolnav.

Un psalm [sau] o cântare pentru fiii lui Core. Temelia lui [este] în munții sfinți.

Când va zidi DOMNUL Sionul, el se va arăta în gloria sa.

Fiindcă DOMNUL a ales Sionul; [l-]a dorit ca locuință a lui.

Isaia 4:6 TSK

Şi va fi un cort pentru umbră în timpul zilei împotriva căldurii, şi loc de scăpare şi adăpost împotriva furtunii şi ploii.

Strigă şi chiuie, locuitor al Sionului, căci mare [este ]Cel Sfânt al lui Israel în mijlocul tău.

De aceea astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, eu pun în Sion, ca temelie, o piatră, o piatră încercată, o preţioasă [piatră ]unghiulară, o temelie sigură; cel ce crede nu se va grăbi.

Fiindcă din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă şi din muntele Sion cei care vor scăpa, zelul DOMNULUI oştirilor va face aceasta.

Care spune despre Cirus: [El este ]păstorul meu şi va împlini toată plăcerea mea, chiar spunând Ierusalimului: Tu vei fi zidit; şi templului: Temelia ta va fi pusă.

De asemenea, voi lăsa în mijlocul tău un popor chinuit şi sărac, şi ei se vor încrede în numele DOMNULUI.

Şi a fost rupt în acea zi: şi astfel, cei săraci ai turmei, care m-au aşteptat, au cunoscut că acesta [era] cuvântul DOMNULUI.

De aceea când veți vedea urâciunea pustiirii, spusă prin Daniel, profetul, stând în picioare în locul sfânt, (cine citește să înțeleagă);

Iacob 2:5 TSK

Dați ascultare preaiubiții mei frați: Nu a ales Dumnezeu pe săracii acestei lumi, [să fie] bogați în credință și moștenitori ai împărăției pe care a promis-o celor ce îl iubesc?