TSK

TSK · Isaia 25:6

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Sufletul meu va fi săturat ca și [cu] măduvă și grăsime; și gura mea [te] va lăuda cu buze bucuroase,

Ci a ales tribul lui Iuda, muntele Sion pe care l-a iubit.

Să mă sărute cu sărutările gurii sale! Căci mai bună [este] dragostea ta decât vinul.

¶ Ca şi mărul printre copacii pădurii, astfel [este ]preaiubitul meu printre fii. M-am aşezat sub umbra lui cu mare desfătare şi rodul lui [a fost ]dulce pentru cerul gurii mele.

Dacă veţi fi voitori şi ascultători, veţi mânca bunătatea pământului,

Fiindcă în acest munte se va odihni mâna DOMNULUI şi Moab va fi călcat sub el, precum paiele sunt călcate pentru mormanul de balegă.

Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape, şi cel ce nu are bani, veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi; da, veniţi, cumpăraţi vin şi lapte fără bani şi fără preţ.

Moabul a fost în tihnă din tinerețea lui și s-a așezat pe drojdiile lui și nu a fost golit din vas în vas, nici nu a mers în captivitate; de aceea, gustul lui a rămas în el și mirosul lui nu s-a schimbat.

Mica 4:1 TSK

Dar în zilele de pe urmă se va întâmpla [că] muntele casei DOMNULUI va fi întemeiat în vârful munților, și va fi înălțat deasupra dealurilor; și vor curge oameni spre el.

Şi Domnul DUMNEZEUL lor îi va salva în acea zi, ca pe turma poporului său; căci [vor fi ca ]pietrele unei coroane, ridicată ca un însemn peste ţara sa.

Și Isus a răspuns și le-a vorbit din nou prin parabole și spunea:

Și le-a spus: Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată creatura.

Atunci i-a spus: Un anumit om a făcut o cină mare și a invitat pe mulți;

Ci v-ați apropiat de muntele Sion și de cetatea Dumnezeului cel viu, Ierusalimul ceresc, și de miriadele de îngeri,